Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, cu ocazia Zilei Serviciului de Telecomunicații Speciale

Astăzi sărbătorim 30 de ani de telecomunicații speciale pentru statul român.

Legătura pe care Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Telecomunicații Speciale o împărtășesc este reprezentată de simțul profund dezvoltat al datoriei și devotamentului față de oameni. Activitatea cotidiană desfășurată de structurile MAI, dar și misiunile cu caracter special, beneficiază de sprijinul și expertiza specialiștilor STS.

Cel mai cunoscut proiect comun cunoscut publicului larg rămâne fără îndoială Sistemul național unic pentru apeluri de urgență, un exemplu de colaborare de succes. Sunt 18 ani de când în România, la apelurile la numărul unic de urgență 112, răspund operatorii STS. De 18 ani, o zi de muncă pentru ei, în colaborare cu personalul MAI, înseamnă sute de apeluri, vieți salvate și ajutor oferit la timp celor aflați într-o situație de urgență.

Felicit STS pentru eforturile constante de a oferi tuturor instituțiilor publice, servicii de comunicații și tehnologia informației la cele mai înalte standarde, în pas cu noutățile tehnologice de pe plan mondial.

Într-o epocă a comunicațiilor în continuă dezvoltare, rolul STS este unul mai important ca niciodată, inclusiv atunci când ne referim la responsabilitățile care privesc securitatea națională.

Transmit felicitări și mulțumiri specialiștilor STS pentru întreaga activitate desfășurată de la momentul înființării și îmi exprim convingerea că vor rămâne și pe mai departe fideli valorilor pe care le împărtășesc cu partenerii din cadrul MAI: performanță și profesionalism.

La mulți ani!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Minivacanță în siguranță! Vezi mai mult

28 de persoane salvate. Citește mai mult

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale  

Polițiștii rutieri au reținut peste 700 permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol pentru cetățeni, existând riscul ca aceștia să producă accidente grave

Sari la conținut