Comunicat de presă

Menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență au reprezentat principalele misiuni desfășurate de efectivele MAI, în ultimele 24 de ore.

Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.408 de evenimente, dintre care 3.072 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.336 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.

În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 222 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 249 de fapte penale. Totodată, au fost depistate 16 persoane urmărite național sau internațional.

În același interval, la nivelul structurilor de poliție din România, au fost sesizate 914 de posibile infracțiuni, aproximativ 30% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.499 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3.5 milioane de lei.

În ceea ce privește siguranța rutieră, polițiștii au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind reținute 936 de permise de conducere și retrase 300 de certificate de înmatriculare.

Duminică, reprezentanții IGSU au efectuat 25 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, iar în urma controalelor desfășurate, au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.000 de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru acordarea primului ajutor medical pentru 1.105 persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 8 persoane.

La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane de la înec, iar jandarmii montani au acționat pentru salvarea a trei persoane aflate în stare critică.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat, în ultimele 24 de ore, 15 misiuni aero-medicale, fiind salvate 13 persoane aflate în situații de urgență.

Niciun cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.345 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 17.821 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 42 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 59.1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 19.317 de mijloace de transport și 86.381 de persoane, dintre care 7.673 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

25.628  de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici

192 de persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni. Detalii aici

835 de șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut