Comunicat de presă

În această dimineață, structurile Poliției Române desfășoară 7 acțiuni operative și 20 de percheziții în dosare penale din domeniile arme, explozivi și substanțe periculoase, combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice și  investigații criminale.

Într-unul dintre dosare, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pun în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov și  Buzău, în cazul mai multor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, spălare de bani și folosirea cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – iunie 2022, cinci persoane ar fi înșelat reprezentanții unor societăți comerciale în urma achiziționării unor cantități de cereale. Totodată, cei în cauză ar fi sustras din societățile pe care le administrau sau le controlau bani și bunuri mobile, în folosul propriu sau al altor societăți comerciale.

De asemenea, polițiștii din Alba efectuează două percheziții la persoane bănuite de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Ancheta vizează două  persoane care ar fi folosit, fără drept, datele unor carduri bancare și ar fi efectuat plăți, pe diverse site-uri de jocuri de noroc. Prejudiciul cauzat posesorului cardurilor este de peste 50.000 de lei.

Principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 3.765 de evenimente, 2.460 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.305 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul unităților de poliție au fost semnalate 773 de posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 124 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 137 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 19 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 64 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 51 de autori în 52 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 562 de permise de conducere și retrase 312 certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.384 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,8 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 173 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 610 sancțiuni contravenționale în valoare de 199.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.092) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 46 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare.

Au fost emise 7 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 35 de persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 17 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.382 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 63.845 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 523 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 31,1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 20.061 de mijloace de transport și 77.363 de persoane, dintre care 10.945 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut