Comunicat de presă

Efectivele Poliției Române efectuează, marți, 21 februarie a.c., 44 de percheziții domiciliare și 6 acțiuni operative pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice și investigații criminale.

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, pentru gestionarea a 3.933 de evenimente, dintre care 2.321 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.612 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 871 de posibile infracțiuni, aproximativ 20% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 45 de persoane.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 171 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 177 de fapte penale.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 12 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În urma acțiunilor desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, polițiștii au reținut 620 de permise de conducere (dintre care 65 pentru consum de alcool și 7 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 353 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.103 abateri de natură contravențională, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei.

În același interval de timp, pompierii au desfășurat 89 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 20 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 452 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 233.000 lei.

Pe parcursul intervențiilor, pompierii au salvat 7 persoane și au acordat asistență medicală de urgență pentru 1.333 de persoane.

Personalul Inspectoratului General de Aviație a executat 14 misiuni aero-medicale, fiind salvate 13 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.399 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 117.327  permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 358 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 42.1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 17.754 de mijloace de transport și 67.432 de persoane, dintre care 7.148 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut