Doi bărbaţi care ar fi încercat prin violenţă să sustragă mai multe bunuri, cercetaţi de poliţişti

La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 19.25, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că agenţii de pază ai unui magazin, situat în zona comercială Băneasa, au reţinut două persoane care, după ce ar fi sustras mai multe bunuri, au încercat să-şi asigure scăparea prin ameninţarea cu acte de violenţă.Din primele investigaţii efectuate, poliţiştii Secţiei 2 au stabilit faptul că angajaţii magazinului i-au surprins pe cei doi bărbaţi, în vârstă de 30, respectiv 32 de ani, imediat după ce au sustras mai multe articole vestimentare. Agenţii de pază le-au cerut celor doi bărbaţi să scoată articolele sustrase, ce erau ascunse sub îmbrăcăminte, însă aceştia au devenit recalcitranţi, luând un cuţit de pe o masă şi ameninţând personalul magazinului. Continuând comportamentul violent şi ameninţările, cei în cauză au reuşit să iasă din incinta magazinului, moment în care au fost imobilizaţi de către poliţiştii bucureşteni şi conduşi la sediul secţiei de poliţie. Cercetările sunt continuate de către Poliţia Capitalei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, cu cei doi bărbaţi în stare de arest preventiv.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut