În perioada 2–8 ianuarie peste 21.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră au acționat zilnic, desfășurând misiuni pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică și pentru intervenția în situații de urgență.

 

În ceea ce privește segmentul de ordine publică, s-a intervenit la 13.751 de evenimente sesizate prin numărul unic de urgență 112.

Poliția Română a executat peste 1.100 de acțiuni planificate, în urma cărora au fost constatate 44.130 fapte contravenționale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de peste 21 de milioane de lei.

Au fost prinși în flagrant 748 autori de infracțiuni care au săvârșit 764 fapte penale.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe cele mai aglomerate artere pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor grave. În ultima săptămână, au fost reținute 3.460 permise de conducere și 764 certificate de înmatriculare.

Efectivele de jandarmi au constatat, în perioada 2 – 8 ianuarie a.c., 100 de infracțiuni și au aplicat 1.443 sancțiuni contravenționale în valoare de 391.825 lei. De asemenea, Jandarmeria a asigurat măsurile de ordine și siguranță publică la 352 de evenimente publice.

Ca urmare a manifestării unor situații de risc, dar şi pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă, au fost efectuate 10.129 intervenții, dintre care peste 86% au fost desfășurate de echipajele SMURD. În medie, personalul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a efectuat 1.447 intervenții pe zi.

Inspectoratul general de Aviație a executat 60 de misiuni aeriene, dintre care 59 au fost aero-medicale SMURD.

Pentru supravegherea, monitorizarea și controlul frontierei de stat, în punctele de trecere și sectoarele frontierei au acționat, în medie zilnică, peste 4.000 de polițiști de frontieră.

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a soluționat 22.498 cereri de eliberare a documentelor de identitate.

La nivelul Direcției Regim Permise și Înmatriculări a Vehiculelor au fost emise 5.734 permise de conducere și 12.282 certificate de înmatriculare.

Totodată, în aceeași perioadă, au fost examinate 17.194 persoane (2.866 pe zi) dintre care 8.709 la proba teoretică și 8.485 la proba practică, procentul de promovabilitate fiind de 47,12% la proba teoretică și 50,01% la proba practică.

Direcția Generală de Pașapoarte a emis peste 20.000 de pașapoarte, dintre care 18.521 pașapoarte simple electronice, 2.338 pașapoarte simple temporare și 614 documente pentru cetățenii străini.


Alte articole:
Skip to content