Inaugurarea sediului administrativ al Sectorului Poliţiei de Frontieră Orlea

Sediul modernizat al Sectorului Poliţiei de Frontieră Orlea, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost inaugurat luni, 24 octombrie a.c. Acesta beneficiază de sisteme nepoluante care contribuie la reducerea consumului energetic.

Clădirea administrativă a poliţiştilor de frontiera din judeţul Olt răspunde necesităţilor creării unui cadru de lucru adecvat desfăşurării activităţilor profesionale, fiind dotată cu tehnică și echipamente de ultimă generație. Proiectul a fost propus și implementat cu succes în scopul îmbunătățirii performanței energetice a clădirii pavilion administrativ prin reducerea consumului anual de energie primară, precum și prin scăderea cantității de emisii de gaze cu efect de seră.

Proiectul a fost demarat de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 (Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon; Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor; Operațiunea B – Clădiri publice), finanțat din fonduri europene nerambursabile. Suma alocată acestui proiect a fost în valoare de 1,5 milioane lei cu TVA.

Lucrările au început în iulie 2021 şi s-au desfăşurat pe o perioadă de 12 luni, obiectivele proiectului de investiţii fiind, în principal, reabilitarea sistemului termoenergetic, a reţelelor exterioare pavilionului pentru utilităţi, amenajarea spaţiului exterior aferent sediului şi dotarea cu echipamente necesare desfăşurării activităţilor de serviciu.

Acest fapt face ca poliţiştii de frontieră din judeţul Olt să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii de lucru moderne, la standarde europene,.pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale.

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

512 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detalii aici

Peste 4.700 de evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Județul Timiș: trafic îngreunat pe autostrada A1 Deva – Nădlac. Citiți mai mult

Trafic restricționat pe A2 București-Constanța, pentru efectuarea de lucrări. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

24 de percheziții într-un dosar de trafic de droguri și operațiuni cu psihoactive. Detalii aici

Educație rutieră pentru viitor: Ghiduri de educație rutieră pentru elevi, realizate de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației. Detalii aici

Sari la conținut