Management performant și unitar la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru serviciile de urgență Cod SIPOCA 52 / Cod MySMIS 120194

Management performant și unitar la nivelul

Ministerului Afacerilor Interne pentru serviciile de urgență

COD SIPOCA 52 / Cod MySMIS 120194

 

Ministerul Afacerilor Interne derulează proiectul „Management performant și unitar la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru serviciile de urgență”, SIPOCA 52, co-finanţat prin Fondul Social European (FSE), care constă în implementarea unor sisteme unitare de management al calității și performanței, precum și a unei aplicații informatice suport, pentru furnizarea unor servicii de calitate recunoscute la nivel internațional pe domeniul situațiilor de urgență.

Managementul proiectului este asigurat de către Departamentul pentru Situații de Urgență, prin manager de proiect, Secretar de stat dr. Raed ARAFAT, Șef al DSU.

Obiectivul general al proiectului este crearea și dezvoltarea unui cadru unitar pentru managementul performant la nivelul structurilor operative şi de coordonare cu atribuții privind gestionarea și intervenția în cazul situațiilor de urgență și al urgențelor medicale.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Creșterea performanței organizaționale prin implementarea Instrumentului de auto-evaluare a modului de funcţionare a instituțiilor administrației publice (CAF) și a sistemului de management integrat Balanced Scorecard (BSC) in Ministerul Afacerilor Interne (Departamentul pentru Situații de Urgență, Direcția Generală Management Urgențe Medicale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General de Aviație, Direcția Medicală, Corpul de Control al Ministrului și Centrul de Psihosociologie), pe domeniul situațiilor de urgență.
  2. Creșterea eficienței serviciilor oferite de structurile din domeniul situațiilor de urgență prin implementarea și certificarea SR EN ISO 9001:2015 în MAI (DSU, DGMUM, IGSU, IGAV, DM și CPS).
  3. Creșterea capacitații personalului de a implementa sisteme și instrumente unitare de management al calității și performanței prin pregătirea specifică a unui număr de 432 persoane din cadrul MAI.

Rezultatele proiectului sunt:

Rezultate 1: instrument de auto-evaluare a modului de funcţionare a instituțiilor administrației publice (CAF) implementat la nivelul MAI (Aparat Central  – DSU, DM, CCM, inclusiv IGSU împreună cu structurile teritoriale, IGAv împreună cu structurile teritoriale și CPS, pe activitatea din domeniul situațiilor de urgență);

Rezultat 2: Standard SR EN ISO 9001:2015 implementat la nivelul MAI (Aparat Central – DSU, DM, inclusiv IGSU împreună cu structurile teritoriale, IGAv împreună cu structurile teritoriale și CPS, pe activitatea din domeniul situațiilor de urgență).

Rezultat 3: instrument de management al performanței – Balanced Scorecard (BSC) implementat la nivelul MAI (Aparat Central – DSU, DM, CCM, inclusiv IGSU împreună cu structurile teritoriale, IGAv împreună cu structurile teritoriale și CPS, pe activitatea din domeniul situațiilor de urgență).

Rezultat 4: 432 persoane instruite în domeniile: auto-evaluării modului de funcţionare a instituțiilor administrației publice (CAF); managementului calității și managementului performanței – Balanced Scorecard (BSC)

De rezultatele proiectului vor beneficia peste 26.000 de angajați ai MAI care activează în domeniul situațiilor de urgență, precum și populația de pe întreg teritoriul ţării care va beneficia de îmbunătăţirea serviciilor prestate de către structurile cu atribuții în domeniul situaţiilor de urgenţă, ca urmare a implementării instrumentelor de management al calităţii și performanței.

Valoarea totală a proiectului este de 14.577.845,74 lei, din care: 12.243.037,97 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE și 2.334.807,77 lei cofinanțarea eligibilă a beneficiarului.

Proiectul se desfășoară în perioada 16.08.2017 – 15.01.2021.

 

Detalii suplimentare se pot obține de la dna. Ruxandra Priminescu, tel. 021 312.25.47, fax 021 313 71 55, e-mail: dsu@mai.gov.ro

 

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

Pentru a accesa site-ul web al Programului Operațional Capacitate Administrativă, vă invităm să vizitați http://www.poca.ro

 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European

prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020!

 

-Comunicat presa incepere proiect

-Comunicat presa Conferinta deschidere proiect

-Comunicat presa Conferinta promovare CAF

-Comunicat presă Certificare ISO

-Comunicat presa ref. implementare BSC

-Comunicat presa inchidere proiect

-CERTIFICAT ISO 9001 – MAI-DM

-CERTIFICATE ISO 9001 – MAI+CPS

-CERTIFICATE ISO 9001 – Spitalul Gerota

-CERTIFICATE ISO  9001 – MAI+DSU+DGUM+DGPC+DSD

-CERTIFICATE ISO MAI+IGAv+USPAv-uri

-CERTIFICATE ISO MAI+IGSU+ISUJ-uri

-Declaratie politica managementul calitatii DSU

-Declaratie politica managementul calitatii CPS

-Declarații angajament CAF

-Diploma buna practica managementul calitatii_echipa proiect

-Diploma buna practica managementul calitatii_MAI-DSU

ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut