Mesajul Ministrului Afacerilor Interne, Nicolae Lucian Bode, cu ocazia împlinirii a 33 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază

În cei 33 de ani de existență, Serviciul de Protecție și Pază a demonstrat că are capacitatea de a răspunde cu profesionalism tuturor provocărilor întâlnite, iar fiecare reușită a contribuit la consolidarea statutului de instituție esențială a sistemului de securitate națională.

Vorbim de misiuni complexe, de multe ori cu implicații ce au depășit granițele țării, uneori riscante, dar gestionate impecabil, indiferent de amenințări.

Tocmai din acest motiv, profesioniștii SPP au demonstrat, prin misiunile îndeplinite ireproșabil, că reprezintă garantul siguranței, preciziei și al fermității.

Misiunile derulate de Serviciul de Protecție și Pază în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne au făcut ca relația de parteneriat dintre cele două structuri să fie una profesionistă, bazată pe fundamente solide și obiective comune și motivată de valori similare.

Le doresc tuturor angajaților SPP să se ridice la înălțimea rolului asumat și să demonstreze zi de zi prin activitatea lor că România este un stat capabil să își onoreze angajamentele și un partener de încredere la nivel internațional.

La mulți ani și mult succes în misiunile viitoare!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut