Recomandări pentru un trafic rutier sigur, pe timp de iarnă

Având în vedere că suntem în plin sezon de iarnă şi meteorologii au anunţat înrăutăţirea vremii, Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei Rutiere, recomandă tuturor participanţilor la trafic, atât conducători de vehicule, cât şi pietoni să manifeste maximum de prudenţă. Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, Poliţia Rutieră vă recomandă:Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabila este umedă ori acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau drumul este din piatră cubică, trebuie să circulaţi cu viteză redusă. În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur, astfel ca nu se asigură corespunzător la traversare. Echipaţi maşina corespunzător, nu plecaţi la drum fără anvelope de iarna, lanţuri şi material antiderapant.Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, cauciucurile trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 603 şi 1.340 lei), iar sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.Evitaţi suprapresiunea, care scade aderenţa anvelopelor la carosabilul drumurilor!Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire. Verificaţi dacă dispozitivele de iluminare şi semnalizare, ştergătoarele de parbriz şi instalaţiile de climatizare funcţionează corespunzător. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!Circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă. Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă.Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor. Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp.Nu efectuaţi depăşiri riscante, pentru că puteţi derapa foarte uşor.Nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi. Programaţi în aşa fel călătoriile încât să nu conduceţi în stare de oboseală! Dacă este necesar să conduceţi pe vreme de iarnă, plănuiţi înainte deplasarea.Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca, în cazul unor blocaje, să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor, pentru ca excursia dumneavoastră să nu fie periclitată de vremea rea. La Comandamentul Central de Iarnă din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la numărul de telefon 021.93.60, puteţi obţine informaţii legate de traseul pe care urmează să-l parcurgeţi, precum şi starea acestuia.Păstraţi rândul în coloană şi nu vă hazardaţi în efectuarea unor depăşiri neregulamentare! Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în condiţii de ceaţă densă.Nu consumaţi alcool!Toţi ocupanţii autovehiculului trebuie să utilizeze centura de siguranţă!Poliţia Rutieră recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie!Totodată, Poliţia Rutieră recomandă pietonilor să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să se angajeze în traversare doar după ce sunt siguri că manevra se poate face în condiţii de siguranţă.Deplasaţi-vă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului public şi cât mai aproape de marginea carosabilului!Traversaţi strada numai prin locurile marcate (“zebră”) şi semnalizate cu indicatoare! În intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare! Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut