Suspect de evaziune fiscala, retinut de politisti

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Gorj au reuşit identificarea şi reţinerea, pentru 24 de ore, a unui administrator de firmă care este suspectat de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului depăşeşte suma de 575.000 de lei.Din activităţile de investigare efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi beneficiind de sprijinul informativ al specialiştilor D.G.I.P.I., s-a constatat că B.I., de 45 de ani, din Târgu-Jiu, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din municipiu, în perioada decembrie 2009 – septembrie 2011, nu a declarat adaosul comercial real practicat la vânzarea mărfurilor (echipamente şi furnituri de fierărie pentru instalaţii sanitare şi de încălzire, unelte, materiale de construcţii etc.), ceea ce a condus la obţinerea de venituri, care nu au fost înregistrate în actele contabile şi nu au fost declarate organelor fiscale. De asemenea, pentru ascunderea activităţii infracţionale, administratorul este suspectat că a dispus angajaţilor societăţii să întocmească, în fals, zeci de avize de însoţire a mărfii.Toate operaţiunile efectuate de către administratorul societăţii au avut ca rezultat diminuarea impozitului pe profit şi a TVA, prejudiciul produs astfel bugetului consolidat al statului fiind de 575.842 de lei.În după-amiaza zilei de 14 martie, urmare a probatoriului administrat, ofiţerii de investigarea fraudelor au emis pe numele suspectului ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.Joi, 15 martie, poliţiştii îl vor prezenta pe suspect cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt, stabilirea răspunderii judiciare a suspectului şi recuperarea întregului prejudiciu cauzat.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut