„Victimele consumului de droguri nu mai au priorităţi, doar lumânări aprinse. Tu ce priorităţi ai?”

În seara zilei de 24 iulie 2013, în Parcul Cişmigiu, Agenţia Naţională Antidrog a marcat încheierea Campaniei naţionale „Prea Rebel să fii condus” printr-un eveniment de sensibilizare a opiniei publice privind riscul de deces ca urmare a consumului de droguri, la care au fost prezenţi Sorin Oprea – Directorul ANA şi Cristian Cosmin – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului.

Acţiune pentru verificarea legalităţii transporturilor de produse cerealiere şi deşeuri metalice

În perioada 24 – 31 iulie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor, Direcţiei de Poliţie Transporturi, Direcţiei Rutiere şi Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, desfăşoară o acţiune în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa şi Tulcea, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor şi a deşeurilor feroase şi neferoase.

ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut