Avansarea post-mortem a pompierului de la Fetesti de catre ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe

În temeiul articolelor 45 și 68 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, l-a avansat la gradul de sublocotenent post-mortem pe Boitan Gabriel din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Catargiu” al județului Ialomița, care şi-a sacrificat viaţa în timpul unei misiuni de salvare desfăşurată în municipiul Feteşti.

Sancţiuni ale poliţiştilor pentru încălcarea normelor rutiere privind viteza de circulaţie

Peste 11.500 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi peste 300 de permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri în urma unei acţiuni desfăşurate, la nivel naţional, pentru reducerea numărului şi consecinţelor accidentelor rutiere grave. Poliţia Română atrage atenţia participanţilor la traficul rutier să respecte regulile de circulaţie şi să nu uite de politeţea rutieră!

Reprezentanții ANA, prezenți la reuniunea privind politicile antidrog în Europa de Sud-Est

În perioada 20 – 22 iunie 2013, specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog au participat la ”Întâlnirea informală cu privire la politicile antidrog în Europa de Sud- Est”, care a avut loc, la Kalampaka, Grecia, reuniune organizată de către Asociaţia Diogenis. Aceasta este o organizaţie non-profit al cărei obiectiv principal constă în promovarea dialogului cu privire la politicile antidrog în Europa de Sud-Est, cooperarea ONG-urilor din ţările balcanice, precum şi cooperarea dintre oamenii de ştiinţă, institutele de cercetare şi autorităţile cu responsabilităţi în elaborarea şi implementarea politicilor antidrog.

Un polițist a cerut mită 200 de lei pentru restituirea unui certificat de înmatriculare

Luni, 01 iulie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.) au prins în flagrant un poliţist în timp ce primea suma de 200 lei cu titlu de mită pentru a restitui un certificat de înmatriculare reţinut fără întocmirea formelor legale.

Percheziţii ale DGPMB pentru destructurarea unei grupări specializate în furturi din societăţi comerciale

În dimineaţa zilei de marţi, 2 iulie a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Sectorului 1- D.G.P.M.B, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţiştilor Secţiei 2, au efectuat trei percheziţii domiciliare în Bucureşti, în vederea destructurării unei grupări specializate în furturi din societăţi comerciale.

Timpi de așteptare mai mari pentru autovehiculele cu greutate peste 3,5 tone, la intrarea în Ungaria

Ca urmare a faptului că, începând cu data de 01.07.2013, pe teritoriul Ungariei s-a modificat legislaţia privind achitarea taxei de drum pentru autovehiculele a căror greutate totală maximă admisă depăşeşte 3,5 tone, s-a constatat că în punctele de trecere ale frontierei de la graniţa cu Ungaria, pe sensul de intrare în ţara vecină, s-au mărit timpii de aşteptare pentru această categorie de autovehicule.

Un poliţist de frontieră a denunţat imediat încercarea unor contrabandişti de a-l mitui

În noaptea de 27/28.06.2013, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Iaşi, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – Biroul de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au surprins în flagrant patru persoane în timp ce introduceau pe teritoriul României, peste râul Prut, cantitatea de 3.750 pachete de ţigări. Anterior acestui eveniment, una dintre persoane i-a promis unui agent de poliţie, în schimbul facilitării introducerii în ţară de ţigări de contrabandă, suma de 4.000 lei pentru fiecare transport realizat până pe teritoriul României.

77.900 de ţigarete confiscate în municipiul Constanţa

În data de 30.06.2013, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, beneficiind de sprijinul specializat al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă – S.I.P.I. Constanţa şi Serviciului de Operaţiuni Speciale Constanţa, nouă percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa, pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilegal cu produse din tutun.

ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut