Suspecţi de furturi din locuinţe, arestaţi

Trei tineri sunt suspectaţi de poliţişti că au comis mai multe furturi din locuinţe, de unde au sustras bunuri şi bijuterii în valoare de peste 100.000 de lei. Aceştia au fost arestaţi preventiv. La data de 14 octombrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Giurgiu au fost sesizaţi de un bărbat, de 53 ani, din municipiul Giurgiu, că i s-au sustras din locuinţă mai multe bunuri şi bijuterii.Din cercetări şi investigaţii s-a stabilit că, în perioada 12-14 octombrie a.c., din locuinţa părţii vătămate au fost sustrase trei televizoare tip LED, un calculator (unitate centrală, monitor, tastatură), un laptop, un radio CD, parfumuri, seturi de pahare din cristal, obiecte de cult din argint (cruci, icoane vechi) şi o casetă cu bijuterii din aur (cercei, inele, lănţişoare, pandantive), în greutate de aproximativ un kilogram, în valoare de aproximativ 100.000 de lei. La data de 22 octombrie a.c., poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, i-au depistat pe principalii suspecţi, respectiv doi tineri de 19 şi 26 de ani, ambii din municipiul Giurgiu. În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au mai stabilit că suspecţii, împreună cu un alt tânăr de 18 ani, din municipiul Giurgiu, în perioada 07 – 13 octombrie a.c., au mai pătruns fără drept şi în locuinţa unei alte personae, din municipiul Giurgiu, de unde au sustras bunuri în valoare de aproximativ 10.000 de lei.Cei trei suspecţi sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu, precum şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.I.G.P.R. – Centrul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut