Treisprezece africani depistaţi la frontieră

La sfârşitul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră timişeni au depistat nouă persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, precum şi alte patru care au încercat să ajungă ilegal în Ungaria pe la zona verde.Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga, Moraviţa şi Sânnicolau Mare au depistat în zona de competenţă, patru grupuri de migranţi, formate din treisprezece bărbaţi. Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. Lucrătorii noştri au procedat la conducerea acestora, la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. Din primele verificări s-a stabilit că cele treisprezece persoane depistate proveneau din Algeria, Maroc, Libia şi Tunisia, au vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani. Nouă dintre ele au fost depistate în timp ce au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, iar celelalte patru au încercat să treacă frontiera de stat a României cu Ungaria, pentru a ajunge ilegal în Spaţiul Schengen.Lucrătorii noştri au întocmit lucrari penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.Purtător de cuvânt – I.J.P.F. Timiş


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut