Şase ofiţeri cu funcţii de conducere, cercetaţi prealabil în urma finalizării verificărilor dispuse la P.T.F. Giurgiu şi Borş

În urma finalizării verificărilor la punctele de trecere a frontierei Borş şi Giurgiu, 6 ofiţeri cu funcţii de conducere (un adjunct şef inspectorat teritorial, un şef sector, un şef de punct, 2 adjuncţi şef sector şi un ofiţer aflat la comanda punctului) vor fi cercetaţi prealabil pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici. Alţi 12 ofiţeri cu funcţii de conducere sau cu atribuţii de comunicare au fost atenţionati cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice.Săptămâna trecută, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestor şef de poliţie Ioan Buda, a dispus Serviciului Control din cadrul I.G.P.F. efectuarea, în regim de urgenţă, a unor verificări la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Giurgiu din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.Măsura a avut drept scop verificarea modalităţii de gestionare a acţiunilor de verificare a transporturilor de mărfuri prin P.T.F. Giurgiu şi P.T.F. Borş, declanşate pentru combaterea contrabandei şi a evaziunii fiscale. De asemenea, a fost evaluat modul prin care conducerea celor două structuri ale Poliţiei de Frontieră a coordonat resursele umane şi logistice, în vederea aplicării măsurilor necesare pentru evitarea aglomerărilor şi pentru fluidizarea traficului, precum şi îndeplinirea atribuţiilor specifice de către toţi lucrătorii din cadrul Sectoarelor P.F.În urma finalizării verificărilor efectuate de ofiţeri specializaţi ai Serviciului Control din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (I.G.P.F.), a fost constatată coordonarea superficială, de către unii ofiţeri cu funcţii de conducere, a activităţilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei în perioada 20-24.02.2012.De asemenea, s-a stabilit că, în perioada analizată, nu au fost dispuse măsuri eficiente pentru fluidizarea traficului prin cele două puncte de frontieră. Timpii mari de aşteptare la controlul de frontieră au fost generaţi de slaba gestionare a problematicii de organizare managerială şi de implicarea superficială a factorilor de conducere din cadrul celor două structuri în dispunerea unor măsuri necesare să preîntâmpine blocarea traficului rutier de marfă.Ca urmare a celor constatate, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus cercetarea prealabilă, pentru „neglijenţă manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici” a următorilor ofiţeri cu funcţii de conducere:adjunctul şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradeaadjunctul şefului Sectorului P.F. Borş şeful Sectorului P.F. Giurgiu adjunct al şefului Sectorului P.F. Giurgiu şeful Punctului de Trecere a Frontierei (P.T.F.) Giurgiu un ofiţer aflat la comanda P.T.F. Giurgiu Totodată, 12 ofiţeri cu funcţii de conducere, de execuţie sau cu atribuţii de comunicare publică din cadrul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Oradea au fost atenţionati, fiind dispuse măsurile necesare pentru eliminarea disfuncţionalitatilor constatate şi eficientizarea activităţilor.Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române va manifesta aceeaşi fermitate în toate situaţiile în care vor fi identificate deficienţe în exercitarea actului managerial sau pe linia îndeplinirii atribuţiilor specifice de către lucrătorii din cadrul Poliţiei de Frontieră.I.G.P.F. – Biroul de Presă


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut