Comunicat de presă

Principalele misiuni la nivel național, din ultimele 24 de ore, ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.

Astfel, angajații MAI au intervenit în cazul a 4.065 de evenimente, 2.501 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.564 situațiilor de urgență.

Polițiștii rutieri prezenți pe principalele artere au reținut 822 de permise de conducere, dintre care 51 pentru consum de alcool și 13 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Totodată, au fost retrase 369 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 816 posibile infracțiuni, peste 23% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. De asemenea, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 186 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 208 fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 71 de persoane și au fost depistate 18 persoane urmărite la nivel național sau internațional.

De asemenea, polițiștii și jandarmii au constatat 11.380 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 4,5 milioane de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.272 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 121 pentru stingerea de incendii și 2 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 42 de persoane. Aceștia au efectuat 123 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 32 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 535 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1,3 milioane de lei.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, au intrat în țară 26.029 de mijloace de transport și 84.085 de persoane, dintre care 6.777 de cetățeni ucraineni.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26,9 %.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.460 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 153.576 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 83 fiind acordate în ultimele 24 de ore.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut