Comunicat de presă

Principalele misiuni la nivel național, din ultimele 24 de ore, ale structurilor ministerului Afacerilor Interne, au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.

Astfel, structurile operative ale MAI au desfășurat 5.088 de intervenții în sprijinul cetățenilor, 3.264 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.824 în situații de urgență.

Polițiștii rutieri au acționat pentru identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța traficului rutier. Ca urmare a activităților desfășurate, echipajele rutiere au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 657 de permise (dintre care 110 pentru consum de alcool și 10 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 362 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 974 de posibile infracțiuni, 19% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant 170 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 178 de fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 72 de persoane și au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 10.699 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 3,6 milioane de lei.

În cursul zilei de ieri, pompierii au efectuat 23 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 10 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 166 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 495.500 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.441 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 201 pentru stingerea de incendii și 1 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor au fost salvate 3 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 19 misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situații de urgență.

În data de 01.04.2024, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pentru aproximativ 171.400 de persoane, cetățeni români și străini, și peste 59.400 de mijloace de transport care au tranzitat punctele de frontieră de la nivelul întregii țări.
Pe sensul de intrare în România, polițiștii de frontieră au controlat 58.617 de persoane, dintre care 6.529 de cetățeni ucraineni.

Reamintim că, începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen.

Doi cetățeni ucraineni au depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 156.937 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 155 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26,5 %.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut