Comunicat de presă

În această dimineață, efectivele Inspectoratului General al Poliției Române efectuează, la nivel național, 145 de percheziții domiciliare pentru combaterea faptelor ilegale privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Acțiunea se desfășoară într-o cauză care vizează scoaterea din circuitul ilegal a armelor introduse fără drept pe teritoriul României. În același dosar, au fost desfășurate recent alte 24 de percheziții și au fost indisponibilizate 34 de arme neletale deținute ilegal, supuse autorizării și provenite din contrabandă.

Astfel, în cursul anului 2023, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR a documentat activitatea infracțională a două societăți comerciale rezidente juridic și fiscal în Polonia care, prin intermediul unei platforme autohtone, ar fi comercializat, fără drept, unor persoane neautorizate, cetățeni români, arme neletale din categoria celor supuse autorizării, mai exact arme cu aer comprimat destinate tirului sportiv.

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru gestionarea a 4.393 de evenimente, dintre care 2.737 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.656 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 781 de posibile infracțiuni, peste 15% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 70 de persoane.

Au fost prinși în flagrant 96 de autori de infracțiuni care au săvârșit 96 de fapte penale, și au fost depistate 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii rutieri au reținut 542 de permise de conducere (dintre care 46 pentru consum de alcool și 7 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 294 certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.375 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,9 milioane de lei.

Pompierii au desfășurat 117 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 23 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 748 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 464.000 de lei.

În ceea ce privește misiunile desfășurate de pompieri, cele mai multe (1.367) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 76 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare.
Pe parcursul intervențiilor acestora au fost salvate 6 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.420 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 136.538 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 100 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 37,6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.921 de mijloace de transport și 107.297 de persoane, dintre care 14.205 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut