Comunicate de presă

În cursul zilei de ieri, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență, menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră și supravegherea și controlul frontierei de stat.

Astfel, structurile MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea a 4.660 de evenimente, dintre care 3.083 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.577 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 805 posibile infracțiuni, aproximativ 26% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 27 de persoane.

Au fost prinși în flagrant 193 de autori de infracțiuni care au săvârșit 202 fapte penale, și au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii rutieri au reținut 631 de permise de conducere (dintre care 156 pentru consum de alcool și 18 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 295 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.910 contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei.

Sâmbătă, pompierii au desfășurat 30 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 6 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 128.000 de lei.

În ceea ce privește misiunile desfășurate de pompieri, cele mai multe (1.207) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 65 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor acestora au fost salvate 102 persoane.

De asemenea, polițiștii au salvat o persoană cu intenții suicidale.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.418 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 135.819 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 16 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 42.8%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 34.090 de mijloace de transport și 136.670 de persoane, dintre care 16.760 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut