Seminar româno – francez în cadrul Protocolului de cooperare în domeniul administraţiei publice

În perioada 5-6 mai 2011, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, din Bucureşti, Direcţia Generală pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici din Ministerul Administraţiei şi Internelor au organizat seminarul cu tema: ”Promovarea unor bune practici la nivelul instituţiei prefectului bazate pe experienţa sistemului administrativ francez”. Evenimentul s-a desfăşurat în colaborare cu Ministerul de Interne al Teritoriilor de peste Mări şi al Colectivităţilor Locale din Franţa, cu sprijinul Ambasadei Republicii Franceze din România.

ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut