Anunţ de achiziţie publică – licitaţie deschisă publicat în SEAP privind achiziţionarea sistemului informatic pentru managementul situaţiilor de criză – SIMSC

Anunţul privind achiziţionarea Sistemului informatic pentru managementul situaţiilor de criză – SIMSC, ala cărei beneficiar este Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a fost postat astăzi, 23 martie a.c., în procedura de achiziţie publică – licitaţie deschisă, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), de către Direcţia Administrare şi Achiziţii în domeniul Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiilor, unitatea specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care potrivit reglementărilor interne asigură derularea achiziţiei.

TRANSPARENŢĂ DECIZIONALĂ / Proiect de Hotărâre de Guvern privind stabilirea unor măsuri necesare pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr.211/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului pri

Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind stabilirea unor măsuri necesare pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr.211/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011 privind iniţiativa cetăţenească.

Aproape 4.000 de pompieri acţionează zilnic pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată

Conform statisticii intervenţiilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în perioada 17 – 22 martie a.c. s-au produs 2.949 de incendii, din care 2.545 sunt incendii de vegetaţie uscată, mirişte, stufăriş şi păşune şi 40 incendii la fondul forestier. De asemenea, au fost afectate de flăcări şi 221 de locuinţe şi gospodării cetăţeneşti. Pentru stingerea acestora au intervenit, în medie, 3.800 de pompieri cu 470 mijloace de intervenţie, în fiecare zi.

Dolj / Medic cercetat de ofiţerii D.G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită

Ieri, 23.03.2012, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cu sprijinul I.P.J. – Dolj şi al S.R.I., au prins în flagrant un medic din cadrul Spitalului Municipal Calafat, Secţia Obstetrică – Ginecologie, care a pretins şi primit de la investigatorul introdus în cauză 500 lei, pentru a efectua o întrerupere de sarcină unei presupuse amante a acestuia.

ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut