Anunț de presă/ Transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne privind stabilirea procedurii de efectuare a plații sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice.

În județele afectate de fenomenele meteo se acționează pentru readucerea la normalitate a comunităților

În ultimele 24 de ore, la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne, a fost monitorizată situația înregistrată la nivel național ca urmare a fenomenelor meteo nefavorabile.
Recent s-a finalizat o intervenție pe DJ 381 între localitatea Ciocârlia de Sus (jud. CT) și autostrada A 2 pentru deblocarea unui autobuz cu 50 persoane care, în jurul orelor 06.30, și-a întrerupt deplasarea la aproximativ 300 metri de intrarea în localitate.

Agenţia Naţională Antidrog continuă implementarea cu succes a proiectului Necenzurat.

IMPLEMENTAREA PROIECTULUI „NECENZURAT” CONTINUĂ ŞI ÎN SEMESTRUL II AL ANULUI ŞCOLAR 2016 -2017 – Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), continuă, şi în al doilea semestru al acestui an şcolar, implementarea cu succes a proiectului Necenzurat, proiect de prevenire a consumului de droguri în şcoli, destinat adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 si 14 ani, cunoscut ca proiectul EU-DAP UNPLUGGED.

Intervenții 24 de ore din 24 ale autorităților pentru diminuarea efectelor fenomenelor meteorologice

În conformitate cu informațiile centralizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, prin Centrul Național de Conducere Integrată, în județele afectate de fenomenele meteorologice, situația se prezintă astfel:

În prezent, sunt în vigoare avertizări nowcasting de cod galben pentru intensificări ale vântului pentru județele Tulcea și Constanța până la ora 16.00, iar pentru județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași până la ora 20.00, fapt ce îngreunează deszăpezirea căilor de comunicații.

Intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice nefavorabile

Măsuri luate de autorități, inclusiv prin constituirea de puncte de lucru temporare cu paramedici în județul Constanța
Avertizarea de cod galben de ninsori și viscol, pentru cele patru județe este valabilă până astăzi la ora 14.00. În conformitate cu informațiile centralizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, prin Centrul Național de Conducere Integrată, situația la nivel național, se prezintă astfel:

Încheiere de proiect

Ministerul Afacerilor Interne a derulat, în perioada aprilie-decembrie 2016, proiectul „Consolidarea capacităţii Ministerului Afacerilor Interne din România de prevenire şi investigare a fraudelor ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene prin formare şi parteneriat”, co-finanțat prin Programul Hercule III gestionat de Oficiul European de Luptă Antifraudă, componenta instruire antifraudă. Proiectul a fost implementat de Direcția Generală Management Resurse Umane în colaborare cu Direcția Generală de Protecție Internă și Biroul Central de Investigații al Poliției din Polonia.

Măsuri în sprijinul populației ca urmare a efectelor fenomenelor meteorologice

Ca urmare a avertizărilor meteorologice de vreme severă, pe parcursul nopții, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost coordonate și monitorizate acțiunile desfășurate în sprijinul populației, prin Centrul Național de Conducere Integrată, completat cu grupa operativă din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cu personal din cadrul Ministerului Transporturilor.

ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut