Comunicat de presă

În această dimineață, structurile Poliției Române desfășoară 35 de percheziții, în dosare penale care vizează combaterea infracțiunilor grave.

Principalele misiuni la nivel național, din ultimele 24 de ore, ale structurilor ministerului Afacerilor Interne, au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.

Astfel, structurile operative ale MAI au desfășurat 3.644 de intervenții în sprijinul cetățenilor, 2.200 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.444 în situații de urgență.

De asemenea, polițiștii rutieri au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța traficului rutier. Ca urmare a acțiunilor desfășurate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 477 de permise (dintre care 41 pentru consum de alcool și 8 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 359 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 876 de posibile infracțiuni, peste 23% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant 164 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 168 de fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 90 de persoane și au fost depistate 26 de persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 10.032 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei.

În cursul zilei de ieri, pompierii au efectuat 153 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 40 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 744 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.422.101 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.226 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 43 pentru stingerea de incendii și 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor, au fost salvate 10 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 7  misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.461 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 155.537 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 79 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26,8 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 27.744 de mijloace de transport și 85.760 de persoane, dintre care 7.318 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut