Comunicat de presă

Angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.436 de evenimente, 2.762 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.674 fiind situații de urgență.

În acest interval, polițiștii rutieri au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care încalcă normele specifice. Ca urmare a acțiunilor desfășurate au fost retrase 396 de certificate de înmatriculare și reținute 614 permise de conducere, dintre care 41 pentru consum de alcool și 9 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 144 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 163 de fapte penale. Pentru 84 de persoane s-au dispus măsuri preventive. Totodată, au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Dintre cele 959 de posibile infracțiuni semnalate la nivelul structurilor de poliție, peste 20% au fost sesizări din oficiu.

În intervalul menționat, polițiștii și jandarmii au constatat 11.832 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 4 milioane de lei.

Pompierii au efectuat 158 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 25 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 652 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 761.800 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.295 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 148 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor a fost salvate 11 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 17  misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 157.216 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 137 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26,1 %.

În data de 03.04.2024, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pentru aproximativ 125.000 de persoane, cetățeni români și străini, și peste 51.000 de mijloace de transport care au tranzitat punctele de frontieră de la nivelul întregii țări. Pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră au tranzitat 57.572 de persoane, dintre care 7.561  de cetățeni ucraineni.

Reamintim că, începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut