PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE MINORI ȘI RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la data de 3 aprilie 2024, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, a fost dispusă reținerea unei persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că persoana cercetată, în diferite perioade din anii 2022 și 2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi primit și adăpostit o persoană vătămată minoră (de 12 ani), într-o așezare păstorească (stână) amplasată într-o comună, din județul Brașov, în scopul exploatării acesteia, prin supunerea la executarea unei munci și la îndeplinirea de servicii pentru care victima minoră, din cauza vârstei fragede, nu putea exprima un consimțământ liber.

Acesta ar fi abuzat de autoritate conferită de funcția publică deținută, în cadrul comunității rurale și totodată ar fi profitat de starea de vădită vulnerabilitate a victimei minore (provenită dintr-o familie cu mai mulți copii minori, cu o situație materială precară, la limita sărăciei și cu un nivel de instrucție extrem de scăzut) oferind și dând bani părinților victimei, în schimbul consimțământului acestora ca minorul să fie transferat la respectiva așezare păstorească.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, inițial, victima minoră (școlarizată la acel moment) ar fi prestat diverse munci, la grajduri, după orele de curs, în intervalul orar 12.00 – 23.00-00.00, ulterior abandonând școala și rămânând permanent la stână, unde ar fi continuat să fie supusă la munci grele, neremunerate și adăpostită într-un spațiu impropriu, fără minime condiții de igienă.

Pentru munca depusă, persoanei vătămate minore i-ar fi fost oferite diferite cantități de tutun pentru a-și confecționa țigări și o masă pe zi.

În cursul zilei de ieri, procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Brașov au formulat propunere de arestare preventivă a bărbatului.

La data de 3 aprilie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus măsura controlului judiciar, față de încheierea instanței, procurorii formulând contestație.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut