Retinut pentru incercare de mituire

Flagrant D.G.A. la Iaşi: un cetăţean a încercat să mituiască un poliţist cu 500 euroIeri, 25.05.2010, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au prins în flagrant un cetăţean care a oferit unui agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşulul Tîrgu Frumos, jud. Iaşi, suma de 500 euro cu titlu de mită. Flagrantul a fost organizat în baza denunţului poliţistului. Acesta a sesizat faptul că în noaptea de 22/23.05.2010, l-a depistat în trafic pe cetăţeanul S.A., în vârstă de 29 de ani, care conducea un autoturism pe drumurile publice deşi consumase băuturi alcoolice, aparatul alcoolscop indicând o concentraţie alcoolică de 0,9 la mie. Conducătorul auto a fost condus la o unitate sanitară în vederea colectării de probe biologice, dar a refuzat, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal. Ulterior, cetăţeanul l-a contactat de două ori pe agentul de poliţie şi i-a propus o sumă de bani pentru a nu se lua măsurile legale împotriva sa. În urma flagrantului, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus începerea urmăririi penale faţă de S.A. şi cercetarea acestuia în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 7, alin. 2 din Legea 78/2000, privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, rap. la art. 255 alin. 1 Cod Penal.BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut