Acțiuni pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată

Pe parcursul ultimelor două săptămâni, pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată, Poliţia Română a efectuat 124 de percheziţii, în urma cărora au fost ridicate aproape 33 kg. de cannabis, 9 g. de amfetamină, 26 comprimate ecstasy, 200 g. de marijuana, 7 g. și o doză de heroină, aproape 120 de g. de cocaină, 47 comprimate, 42 de muguri de cannabis, 3 g. de etnobotanice, o armă și 26 de cartușe.

Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie

Din tinerețea dumneavoastră presărată pe câmpurile de luptă a răsărit și răsare în permanență pacea de care se bucură de mai bine de 70 de ani această lume, chiar dacă războaiele nu au încetat nicio clipă să amenințe, iar de multe ori chiar să își facă simțită prezența, dar, din fericire, dacă se poate spune așa, doar la nivel local și regional.

Ședința Colegiului Prefectural al Municipiului București la sediul D.G.A.

Astăzi, 27.04.2017, la sediul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) s-a desfășurat ședința Colegiului Prefectural al Municipiului București (CPMB).
La ședință au participat subprefectul Municipiului București, domnul Corneliu Cîrstea, conducerea D.G.A. și reprezentanții serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, care îşi au sediul în municipiul Bucureşti.

Sari la conținut