Repartizarea absolvenţilor Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 2011

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a analizat, la data de 30.12.2011, împreună cu şefii de arme şi cu locţiitori ai acestora, modul de repartizare în unităţile Ministerului a celor 583 de ofiţeri – absolvenţi, în anul 2011, ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi ai instituţiilor militare de învăţământ superior din cadrul Ministerului Apărării Naţionale pregătiţi pentru nevoile MAI.

Acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă

În luna noiembrie, Poliţia Capitalei a declanşat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2011 – 2012. Obiectivul acestei acţiuni a fost determinat de necesitatea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Proiect de lege pentru consolidarea cooperării în domeniul poliţiei de frontieră între România si Republica Moldova

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice proiectul Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Protocolului între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova privind consolidarea cooperării la nivel central şi teritorial, semnat la Iaşi la 29 noiembrie 2011.

Repatrierea Detaşamentului de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române din Kosovo

În aplicarea Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 26 septembrie 2011 privind dezangajarea efectivelor de poliţie şi jandarmi aflate în Misiunea EULEX Kosovo şi în baza Ordinului ministrului Administraţiei şi Internelor, efectivele Detaşamentului de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române au început deplasarea către România, în cursul zilei de sâmbătă, 24 decembrie a.c.

Majorarea ajutorului anual pentru veteranii de război, văduvele de război şi accidentaţii de război în afara serviciului ordonat

Ajutorul anual pentru veteranii de război, văduvele de război şi accidentaţii de război în afara serviciului ordonat, necesare pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, a fost majorat ieri, 22 decembrie a.c., prin Hotărâre de Guvern, adoptată în cadrul şedinţei Executivului.

Invitaţie/Sportivii Clubului Sportiv „Dinamo” Bucureşti, premiaţi de ministrul Traian Igaş

Sportivii şi tehnicienii Clubului Sportiv „Dinamo” Bucureşti care au obţinut anul acesta rezultate deosebite la competiţii naţionale şi internaţionale vor fi premiaţi de ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, în cadrul unei ceremonii care va avea loc, miercuri, 21 decembrie a.c., începând cu ora 9.00, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Întâlnire a ministrului Traian Igaş cu veteranii de război şi rezerviştii din M.A.I.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, s-a întâlnit astăzi, 19 decembrie a.c., la sediul M.A.I., cu reprezentanţi ai Asociaţiei Veteranilor de Război şi ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul Administraţiei şi Internelor, în cadrul unei festivităţi la care au participat şi studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Poliţiştii de frontieră se pregătesc pentru afluxul de călători din perioada sărbătorilor de iarnă

 Poliţiştii de frontieră se pregătesc pentru afluxul de călători din punctele de trecere a frontierei, generat de apropierea sărbătorilor de iarnă;
 Cele mai tranzitate frontiere vor fi cele aflate la graniţa cu Ungaria şi R. Moldova, fapt pentru care, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române, au fost dispuse o serie de măsuri, menite să fluidizeze traficul şi să reducă timpii de aşteptare;
 În luna decembrie a anului trecut, s-a înregistrat un număr de 2,6 milioane treceri persoane, prin punctele de frontieră;

Captură record a poliţiştilor de frontieră din Galaţi

Poliţiştii de frontieră gălăţeni, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au realizat o captură record de ţigări contrafăcute, dând o grea lovitură persoanelor angrenate în astfel de activităţi ilegale.
În urma descinderilor efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit, 13.694.840 ţigarete (679.192 pachete de ţigări şi 111.000 ţigarete vrac ce urmau a fi ambalate în pachete) în valoare de 1.486.643 lei.

Campanie de Prevenire – „Fii precaut. Hoţii nu dorm!”

În perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012, la nivelul Capitalei, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în colaborare cu Groupama Asigurări şi Liga Habitat, va derula campania „FII PRECAUT. HOŢII NU DORM!”, iniţiată la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, având ca scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe.

Un bărbat suspectat că a comis mai multe furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, depistat de poliţişti

În noaptea de 11 spre 12.11.20011, poliţiştii Poliţiei Municipiului Tulcea l-au surprins pe C. Viorel, de 37 ani, din Tulcea, care încerca să sustragă bunuri dintr-o locuinţă de pe raza municipiului Tulcea. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul este suspect de comiterea a opt infracţiuni de furt (şase din locuinţe şi două din societăţi comerciale).

Invitaţie/Conferinţa de prezentare a proiectului „Studiu diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală”

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice şi Direcţia Generală Anticorupţie, implementează proiectul “Studiu diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală”, cod SMIS 16469, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 – 2013.

Peste 10.000 pachete de ţigări de contabandă depistate de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

În seara zilei de 10.12.2011, ora 19.45, echipajul unei ambarcaţii aparţinând Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova, aflat în misiune de supraveghere a frontierei de stat pe fluviul Dunărea, pe direcţia localităţii Eşelniţa a observat cu ajutorul sistemului radar şi al mijloacelor de vedere pe timp de noapte o ambarcaţie cu motor care s-a desprins de la malul sârbesc al Dunării, îndreptându-se spre malul românesc la adăpostul întunericului.

Activităţi desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice

În vederea informării opiniei publice cu privire la activităţile desfăşurate de către structurile poliţiei de ordine publică pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice vă comunicăm faptul că, pentru prevenirea şi combaterea agresiunilor îndreptate împotriva fondului forestier naţional, în special a celor de tăiere, transport, prelucrare şi comercializare a speciilor tinere de arborete de răşinoase (brad şi molid), valorificate sub forma ,,pomilor de Crăciun”, la data de 15.11.2011, a fost pusă în aplicare Dispoziția nr.1452471/S5/ 15.11.2011, privind intensificarea activităţilor desfăşurate de structurile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate din tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase şi a „Pomilor de Crăciun” ”, aprobată de către conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, pentru perioada 15.11 – 24.12.2011.

ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut